Un nou incident extrem de grav s-a petrecut în unul din centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, după ce un tânăr în vârstă de 17 ani a încercat să se automutileze. Băiatul a recurs la acest gest, pentru că nu ar fi fost lăsat să părăsească instituţia.
Băiatul se afla sub măsură de protecţie specială în Centrul de primiri în regim de urgenţă din luna ianuarie a acestui an. Incidentul s-a întâmplat ieri, într-o toaletă din interiorul instituției.
Tânărul a fost dus de urgență la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale, și urmează să primească consiliere psihologică. Băiatul provine dintr-o familie dezorganizată. În perioada martie 2013 – decembrie 2015 a executat și o pedeapsă privativă de libertate pentru mai multe tâlhării,printre care furtul unui autoturism şi conducere fără permis.
Nu este singurul incident grav petrecut în centrele DGASPC Dolj. În decembrie 2015, doi tineri instituţionalizaţi, de 14 respectiv 20 de ani, și-au pus capăt zilelor la un interval de numai câteva zile. După aproximativ o lună, un nou incident a ajuns în atenţia presei după ce un băieţel de şase ani, cu handicap grav, internat la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Handicap „Noricel“, a fost lovit de un instructor de educaţie.


