Dumitru Stamatescu, bărbatul din Negomir care și-a ucis prietenul de pahar, a aflat sentința aseară, la Tribunalul Gorj. Bărbatul a cerut să fie judecat conform procedurii simplificate.
Acesta a primit 15 ani de închisoare, fiind revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de cinci luni aplicată în 2013 pentru o altă faptă, urmând să execute 15 ani şi 5 luni de închisoare. Criminalul se află în acest din luna iunie a anului trecut. ”Confiscă de la inculpat un topor. Admite în parte acţiunea civilă şi obligă pe inculpat la plata sumei de 20.000 lei daune materiale şi a sumei de 150.000 lei daune morale către partea civilă Filip Dumitru. Cu apel”, au stabilit judecătorii.
Bărbatul de 39 de ani, din satul Paltin, i-a îngrozit pe localnicii din Negomir la începutul lunii iunie, când și-a ucis prietenul pe care îl chemase la un pahar de vin. Ulterior, Dumitru Stamatescu s-a dat în spectacol și i-a trimis pe jurnaliști să ia ”legătura cu mortul”.


