FOTO ȘOCANT: NORA PRIMĂRIȚEI DIN STOINA, DESFIGURATĂ DE SOȚ

- Advertisement -

Mihaela Preda, nora primăriței comunei Stoina, a fost implicată ieri într-un scandal la care a fost nevoie de intervenția polițiștilor pentru calmarea spiritelor.

12784580_199905123703915_1923264024_n

Tânăra de 25 de ani a declarat la Poliție că de aproximativ un an este terorizată de fiul Ioanei Bușe, cu care se află în divorț. ”Vara trecută mi-a aruncat o farfurie în față. Aveam și fetița de patru ani în brațe. Putea să o lovească pe ea, dar nu s-a gândit la nimic. Mi-a spus să merg să mă spăl pe față și apoi s-a culcat. Aveam cioburi în ochi. Atunci am obținut certificat medico-legat”, susține Mihaela Preda. Acuzațiile nu se opresc aici. Ieri, tânăra a primit o amendă de 1.000 de lei, pentru ”folosirea abuzivă a numărului 112”, după ce Gabriel Bușe a mers în locuința comună și a schimbat yala de la ușă.

”Casa este a bunicilor mei, care atunci când au mi-au semnat contractul l-au introdus și pe el. Acum susține că are dreptul să facă orice, că am pus împreună geamuri și parchet în două camere. De un an nu mai locuiește cu mine, dar vine doar ca să îmi facă rău. Ne mutaserăm aici, pentru că nu mai suportam să locuim cu socra mea. Fiul ei m-a bătut cu mătura, în timp ce aceasta se afla în camera alăturată. A spus că așa îmi trebuie, dacă sunt tare în gură. Vrea să îmi arate cine este el, umblă cu mașina numai sub influența alcoolului, cu fetița în mașină, dar nimeni nu îl oprește în trafic. Ioana Bușe a venit să mă scoată afară din casa bunicilor mei, a zis să îmi fac o coșmelie lângă casă, că i-am făcut de râs”, le-a mai spus Mihaela anchetatorilor.

”Mi-am pierdut și serviciul din cauza lor”

Tânăra de 25 de ani susține că, în perioada în care lucra la un bar din localitate, primărița Ioana Bușe l-ar fi sunat pe patron și i-ar fi cerut să o concedieze pentru ”binele familiei”.

1385812_534624233292972_747093958_n

”Nu mai pot să țin ascuns nimic. Nu mai suport bătăile, jignirile, să stau în frig, să fug. Acum dorm la o mătușă de frica lui, că vine noaptea și trebuie să fug. Acum două săptămâni m-a agresat din nou, am căzut în genunchi în fața lui. Când fata noastră merge în vizită la ei, Ioana Bușe îi spune că ea e mama ei și o învață să mă jignească”, a mai precizat nora primăriței Ioana Bușe.

Reprezentanții IPJ Gorj au confirmat că s-a întocmit dosar penal pentru violență în familie. În 2014, fiul primăriţei de la Stoina era declarat „bătăuş comunal”. Potrivit scandaldegorj.ro, Gabriel Buşe l-a agresat fizic pe fratele unei consiliere care a reclamat-o pe mama sa la DNA. Reacții în Jurnal!

Articole recente