Pandurii – pe podium, dar neremunerați

- Advertisement -

Edi Iordănescu recunoaște că este mândru de locul ocupat de Pandurii la sfârșitul primei părți a campionatului. “Ne bucurăm că suntem printre cele mai bune echipe din țară. (…) Sperăm să se rezolve și situația financiară”, a declarat antrenorul, în conferința de presă pe care a ținut-o la sfârșitul primei părți a campionatului.

Pandurii Târgu Jiu se pot mândri că au terminat pe locul trei prima parte a competiției din Liga I.

Chiar dacă, în ultima perioadă, situația financiară a clubului este una dificilă, antrenorul Pandurilor speră ca, după rezultatele foarte bune obținute de elevii săi, să se redreseze și problema salariilor, pe care nu și le-au mai primit de aproape 3 luni. Între timp, jucătorii și antrenorul continuă pregătirea pentru meciul următor. Partida se va disputa luni, 7 martie, de la ora 20:30, împotriva celor de la ASA Târgu Mureș.

Iordănescu este de părere că jucătorii de la ASA Târgu Mureș vor fi cu atât mai motivați cu cât, din cauza Pandurilor, riscau să rateze intrarea în play off.

Articole recente