Un fost pădurar din Turburea a atins un record nedorit. Într-o singură zi, pensionarul a reușit să încaseze amenzi de peste 9.000 de lei de la polițiștii care l-au depistat în timp ce conducea un scuter, pe un drum forestier din localitate. Constantin Mănescu susține că a fost tratat ca un infractor, după ce le-a spus agenților că are actele acasă. Acesta ar fi fost și încătușat, în timpul controlului, motiv pentru care a formulat plângere împotriva echipajului.
Constantin Mănescu, un bărbat de 68 de ani, din comuna Turburea, susține că până pe 12 iunie 2014 nu a avut niciodată probleme cu Poliția. De atunci însă trăiește un adevărat coșmar.
În ziua controlului, pensionarul care se întorcea din pădure, a primit amenzi de peste 7.200 de lei, pentru că nu a prezentat documentele, nu purta cască de protecție în timp ce conducea mopedul, dar și pentru că a apelat numărul de urgențe 112. Acesta a contestat în instanță sancțiunile, mai ales că nu se afla pe un drum public, iar acțiunile sunt în plină desfășurare.
O declarație a dat, în calitate de martor și primarul comunei Turburea, Ion Bârcă.
Bărbatul de 68 de ani a formulat și plângere împotriva agenților, însă procurorii nu i-au găsit vinovați. Reprezentanții Poliției Gorj au refuzat să facă precizări în acest caz.


