Localnicii din Curtișoara ar putea avea troleu in curând. Cererea localnicilor a fost aprobată, iar autoritățile din Tg-Jiu caută acum soluții financiare pentru extinderea rețelei cu aproape trei km. Totul a pornit după ce copiii din zonă au ajuns să meargă pe jos distanțe prea mari până la școală.
La solicitarea părinților, copiii din zona de nord a localității Iezureni, care erau nevoiți să parcurgă, până la școală, pe jos, o distanță de aproximativ trei kilometri,indiferent de condițiile meteorologice, vor avea în curând la dispoziție mijloacele de transport în comun.
Directorul Transloc, Vasile Căilean, a mai precizat că în conformitate cu prevederile Legii serviciului de transport public de persoane, se pot face astfel de asocieri între două administrații publice locale. În cazul nostru, este vorba de Primăria Târgu-Jiu și autoritatea locală din Bumbești-Jiu.
Programul troleelor va fi corelat cu programul elevilor.


