Un bărbat de 29 de ani, din comuna Mătăsari, este cercetat de polițiști după ce vecina sa a alertat Poliția și l-a reclamat că s-a branşat ilegal la tabloul electric principal.
”În urma verificărilor efectuate a fost identificată o instalaţie clandestină, confecţionată artizanal. S-a luat legătura cu reprezentanţii CEZ România, care au efectuat o constatare la faţa locului, urmând ca ulterior să stabilească prejudiciul cauzat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a energiei electrice livrate”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.


