Tir răsturnat la Vârț

- Advertisement -

Accident spectaculos pe Drumul Național 66! Un șofer din Ialomița s-a răsturnat cu tirul plin cu materiale de construcții, în timp ce se afla în cartierul Vârț. Bărbatul a fost scos din autotren de ceilalți șoferi. Din fericire, acesta a scăpat doar cu câteva zgârieturi, însă au fost înregistrate pagube materiale.

Accidentul a avut loc în această dimineață, pe Drumul Național 66, pe raza localităţi Rovinari. Un bărbat de 55 de ani, din judeţul Ialomiţa, în timp ce conducea un autotren, din direcţia oraşului Turceni către municipiul Târgu-Jiu, a intrat pe contrasens, a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat într-un şanţ.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a suferit leziuni ușoare, fiind transportat cu ambulanţa la spital. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Articole recente