Un echipaj de Poliție a fost surprins, la sfârșitul săptămânii trecute, pe raza localității Drăgoieni, în timp ce se îndrepta spre municipiul Târgu-Jiu, cu o mașină branduită înte-un mod care a atras toate privirile. Șoferii și pasagerii au avut nevoie de timp ca să înțeleagă ce scrie pe autospeciala inscripționată de două ori, cu texte diferite.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj au precizat că mașina aparține Secției 6 Politie Rurală Târgu-Cărbunești.
”Face parte dintr-un lot de autospeciale care erau inscripționate cu «Poliția Rurală», când au fost aduse la Inspectoratul de Poliție Județean Gorj. Ulterior, printr-o hotărâre a ministerului, s-a hotărât uniformizarea inscripționării autospecialelor de Poliție”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, pentru TV SUD.
Acesta a explicat și cum s-a ajuns în această situație. ”S-a luat măsura reinscripționării acestor autospeciale, însă materialele folosite nu au fost de aceeași calitate. Din cauza condițiilor meteolorolgice s-a ajuns în această situație, însă conducerea IPJ Gorj a demarat procedura de reinscripționare a acestor autospeciale”, mai precizează reprezentanții Poliției Gorj.


