Inspectorul școlar general de la Gorj ar accepta un post de secretar de stat în Ministerul Cercetării condus de gorjeanul Mircea Costoiu. Cu toate acestea, Ion Ișfan spune că nu i s-a comunicat nici că ar fi fost propus pentru acest post, și nici dacă ar fi luată în calcul la nivel central această variantă.
Numele inspectorului școlar general Ion Ișfan a mai fost vehiculat pentru un post de secretar de stat , dar în Ministerul Învățământului, la puțin timp după preluarea puterii de guvernul Ponta în luna mai a anului trecut. De această dată, Ion Ișfan spune că nu știe nimic legat de propunerea care i-a fost făcută, dar susține că ar accepta .
Ion Ișfan spune că ar fi onorat să facă parte din echipa premierului Victor Ponta.
Pe lângă Ion Ișfan se mai vehiculează numele lui Andrei Maioreanu pentru Ministerul Energiei.


