O femeie de 30 de ani, din comuna Licurici, a sunat la Poliție și a anunțat că un bărbat de 35 de ani, din localitate, ar fi încercat să întreţină raporturi sexuale cu fiica sa, în vârstă de șapte ani.
”Din cercetări s-a stabilit că, în luna decembrie a anului 2015, cel în cauză ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu minora, dar nu a reuşit să consume actul sexual. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol”, au precizat reprezentanții Poliției Gorj.
Suspectul a fost reţinut pentru de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, cu propunere de arestare preventivă. Detalii în Jurnal!


