- Advertisement -
Un bărbat de 34 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, s-a ales ieri cu dosar penal după ce a mers la Penitenciarul Târgu-Jiu să viziteze o rudă condamnată la închisoare. Polițiștii au fost sesizaţi imediat de un reprezentant al unității, despre faptul că, la controlul efectuat asupra tânărului, a fost depistată o cartelă telefonică, pe care nu o declarase la intrare. Anchetatorii au ridicat obiectul interzis și vor continua cercetările, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de introducere în mod ilicit de cartele SIM într-un penitenciar.


