Trei bărbaţi acuzați că ar fi încercat să fure mai multe bunuri dintr-un magazin din Runcu au recunoscut la audieri că, dacă de această dată planul a eșuat, anul trecut au reușit să dea lovitura. Aceștia au fost prinși după ce o femeie de 40 de ani, din comuna Arcani, a sunat la 112 și a anunțat că, în noaptea de 22 spre 23 ianuarie, persoane necunoscute au distrus grilajului şi sistemul de închidere la ușa de la intrarea în magazin, fără să intre în interiorul unităţii. Poliţiştii au stabilit că autorii faptei sunt doi tineri, în vârstă de 18, respectiv 29 de ani, din oraşul Uricani. Ulterior, suspecții au recunoscut că au fost ajutați și de un alt bărbat de 43 de ani, din comuna Runcu, iar împreună sunt autorii a încă două infracţiuni de furt din acelaşi magazin, săvârşite în lunile octombrie și noiembrie ale anului 2015.
”Poliţiştii au efectuat trei percheziţii la domiciliile celor trei suspecţi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora. Cu această ocazie, la domiciliul bărbatului de 43 de ani, din comuna Runcu, au fost identificate bunuri provenite din săvârşirea infracţiunilor, precum şi 1.360 de ţigarete fără timbru fiscal, provenite din contrabandă, pe care acesta le deţinea în scopul comercializării. Faţă de cei trei suspecţi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Bărbatul de 43 de ani este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi contrabandă, iar complicii săi sunt acuzați doar de furt calificat. Instanța i-a arestat pe o perioadă de 30 zile. (L.F.)


