Un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Novaci, a fost reținut pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, pe 16 decembrie, în timp ce se afla într-o staţie de autobuz de pe raza localităţii, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui alt tânăr de 19 ani, din comuna Baia de Fier. Surse judiciare susțin că agresorul l-a confundat pe adolescent cu rivalul său în dragoste. Prietena sa i-ar fi spus că un coleg de liceu îi face avansuri, iar acesta a mers să-l tragă la răspundere. A greșit însă și i-a tras un pumn unei alte persoane, care aștepta în stație să vină autobuzul. Victima are nevoie de până la 70 de zile de îngrijiri medicale. Astăzi, agresorul va fi prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, care vor stabili dacă vor merge la instanță cu propunere de arestare preventivă. Detalii în Jurnal! (L.F.)



