Prodecanul Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină din Craiova, Florin Gorunescu, a fost trimis în judecată de magistrații Tribunalului București. Acesta a fost prins, în 2012, în timp ce primea 350 de euro de la doi studenți pentru a-i ajuta să promoveze examenele. După ce a fost acuzat în primă instanță la doi ani de închisoare cu executare de Tribunalul Dolj, cazul său se va rejudeca la București.
Zeci de studenți au depus plângere împotriva prodecanului craiovean în anul 2012. Acesta era acuzat că le cerea bani pentru a-i promova la examene. Florin Gorunescu a fost in atenția anchetatorilor mai multe luni, acestuia fiindu-i organizat și un flagrant. Fără nicio reținere cerea studenților bani în funcție de nota pe care doreau să o ia, de la 50 la 100 de euro.
Gorunescu a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată și condamnat la doi ani de închisoare cu executare de către judecătorii Tribunalului Dolj. Sentința a fost contestată, iar dosarul său a fot trimis de Curtea de Apel Craiova la Tribunalul București. După refacerea rechizitoriului de către procurori, magistrații bucureșteni au admis probele, astfel că acum Florin Gorunescu a fost trimis pentru a doua oară în judecată.


