ASCULTA SUDfm!
Urmărirea de pe străzile din Târgu-Jiu, pentru prinderea unui șofer, s-a încheiat cu scandal. După audieri, rudele tânărului acuzat că ar fi condus mașina și ar fi ignorat semnalele polițiștilor susțin că nu el a fost la volan.
”Poliția a intrat peste noi în casă abuziv. Polițiștii au zis că lucrează ca în America. Au spart ușile. La volan a fost un șofer român și cu vărul nostru. Este problema lor de ce au fugit. S-a făcut o confuzie, iar el, nevinovat, a primit omorul de pe lume. Au venit în casa în care stăm cu chirie. Au luat toată familia și au făcut legea cum au vrut. Noi o să mergem cu dosarul înainte. Au tras cu arma. Ei vor veni la declarații. Cei care au fost în mașină, dar noi nu avem nicio legătură. Avem copii care sunt traumatizați. Șoferul a parcat mașina la bloc și a venit să aducă cheile și Poliția a venit peste el în casă. Ajungem la Protecția Copilului, pentru că l-au bătut și pe fiul meu, minor. O să împușc adevărul cu pixul. Voi ajunge până unde se pune harta în cui”, a declarat cumnatul suspectului. Mașina a fost oprită de polițiști cu focuri de armă. Tânărul de 22 de ani are permisul de conducere suspendat. Acesta susține însă că nu a fost el l-a volan și s-ar fi făcut, de fapt, o greșeală.
”Mi-au dat drumul pentru că sunt nevinovat. M-au luat pe mine, pe soție, pe cumnat, ne-au bătut să declarăm că am fost eu la volan. Nu am fost. Mașina este a mea, dar cred că vărul meu a fost la volan. Nu eu. Eu am permisul suspendat. Mâine il iau”, a spus Cosmin Puienică, tânărul acuzat de polițiști că ar fi condus autovehiculul. În urma audierilor, polițiștii au decis ca tânărul acuzat de conducere în perioada de suspendare a permisului să fie cercetat în libertate.
Urmărirea soldată cu împușcături a avut loc în această dimineață, în jurul orei 04.00. Echipajul aflat pe Calea București i-a făcut semn să oprească autoturismul, însă acesta ar fi accelerat și și-a continuat drumul. (L.F.)


