Medicul Constantin Ploscaru este audiat de polițiști, după un scandal care a avut loc într-o sală de operaţii a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Chirurgul este acuzat că, fiind de gardă, i-ar fi tăiat gâtul medicului Emil Bărbulescu. Starea de sănătate a victimei este stabilă, după ce s-a intervenit chirurgical. Emil Barbulescu ar fi anunțat că intenționează să opereze un pacient la care, la analize, testul HIV a ieșit pozitiv, iar decizia l-ar fi nemultumit pe colegul său Constantin Ploscaru. Surse susțin că între cei doi medici exista un conflict mai vechi, iar cearta ar fi pornit după un schimb dur de replici. Ploscaru ar fi intrat în sala de operații și i-ar fi cerut lui Bărbulescu să oprească intervenția. Acesta ar fi refuzat, iar agresorul ar fi luat un bisturiu cu care și-a lovit colegul, lângă carotidă.
„Cred că este o premieră mondială. Nu am auzit nicăieri în lumea asta să se întâmple aşa ceva într-o sală de operaţie, cu un pacient pe masă. Riscurile sunt şi pentru victimă şi pentru pacientul care putea să devină o nouă victimă. Am înţeles că doctorul înjunghiat a fost dus în sala de operaţie şi din fericire starea lui se menţine deocamdată în regulă. Este incredibil că într-o astfel de profesie, într-un context destul de dificil, cu un pacient pe masă, cineva care a fost format şi educat să salveze vieţi să pună mâna pe o armă albă şi să-şi înjunghie colegul. O să fie o anchetă. După părerea mea, după un astfel de gest, nu mai ai ce căuta într-o profesie medicală”, a declarat doctorul Tudor Ciuhodaru, la România TV. În urma audierilor se va stabili dacă se impune reținerea doctorului pentru 24 de ore, sub acuzația de tentativă de omor. Acesta este cunoscut în spital pentru comportamentul său agresiv. (L.F.)


