După ce a cheltuit peste 8 milioane de euro pentru achiziționarea mai multor locuri de joacă, Primăria Craiova a ajuns la concluzia că mobilierul și echipamentul de joacă reprezintă un real pericol pentru copii. După ce un tobogan și un echipament de fitness s-au rupt, municipalitatea a tras concluzia că firma din București, care s-a ocupat cu amenajarea acestora nu și-a făcut treaba așa cum era prevăzut în caietul de sarcini. A urmat rezilierea unilaterală a contractului și chiar un proces.
După ce a reziliat contractul cu firma din București, Primăria Craiova a și dat-o în judecată, cerându-i acesteia toți banii înapoi. În prima instanță a pierdut, la Tribunalul Dolj, însă urmează o nouă șansă, la Curtea de Apel. Disputa dintre firma bucureșteană și Primăria din Craiova este departe de a se încheia. Mai ales după ce firma în cauză a dat, la rândul său, în judecată municipalitatea, pentru continuarea contractului. Reprezentanții firmei din București au declarat, în apărarea lor, că mobilierul care a fost găsit rupt a avut drept cauză vandalizarea, și nu materialele slabe din care ar fi fost făcut.
În replică, o comisie a Primăriei Craiova a declarat pentru instanța de judecată:
Primăria Craiova solicită firmei bucureștene să îi restituie toți banii cheltuiți în acest scop. Valoarea contractului semnat între Primăria Craiova și firma bucureșteană pentru mobilarea locurilor publice de joacă a fost de aproape 30 de milioane de lei fără TVA, adică 8,2 milioane de euro, și se întindea pe o perioadă de 4 ani.


