Declarații șocante, după tragedia de la Maternitatea Târgu-Jiu! Primele verificări efectuate de legiști arată că bebelușul a murit cu zile. Medicii susțin că dacă se intervenea la timp, fetița ar fi putut scăpa cu viață. Declarațiile întăresc și mai mult acuzațiile mamei care spune că nu a avut cui să ceară ajutor, când au apucat-o durerile. Poliția și reprezentanții spitalului au deschis o anchetă în acest caz.
După acuzațiile făcute de femeia în vârstă de 36 de ani, din Fărcășești, medicii legiști au efectuat necropsia. Primele concluzii sunt de-a dreptul șocante.
Legiștii așteaptă acum rezultatul probelor trimise la Craiova.
Tatăl bebelușului a formulat plângere împotriva medicilor și asistenților care au fost de gardă.
Reprezentanții spitalul au deschis o anchetă în acest caz. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu și ucidere din culpă.


