Accident grav în apropierea cartierului Bârsești. Mașina condusă de o asistentă de la Spitalul Dobrița a derapat și a ajuns pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism. În urma impactului, patru victime au ajuns la spital. În autovehiculul asistentei se află și o infirmieră. Amândouă se îndreptau spre serviciu, motiv pentru care a fost declarat accident de muncă.
Accidentul rutier a avut loc în această dimineață, în jurul orei 09.00, în satul Frătești, al comunei Runcu. Evenimentul s-a soldat cu patru victime, iar una dintre acestea este angajată a Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”- Dobrița. Cercetările arată că mașina condusă de asistenta care se îndrepta spre locul de muncă ar fi derapat și a ajuns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani.
În mașina asistentei se afla și o infirmieră.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


