- Advertisement -
În urmă cu puțin timp, unui bărbat de 40 de ani i s-a făcut rău în timp ce mergea pe stradă. Norocul lui a fost cu trecătorii care au sunat imediat la 112. După ce victima a fost preluată de ambulanță au urmat minute bune de suspans. Din dorința de a ajunge cât mai repede cu pacientul la spital, șoferul autospecialei a acroșat mai întâi un arbore, iar apoi era cât pe ce să lovească un om. L-au oprit însă la timp martorii la incident. (L.F.)


