Fructe și legume degerate

- Advertisement -

Fructe și legume înghețate. Pe astfel de produse poți să dai banii dacă alegi să faci cumpărăturile de la comercianții care își vând marfa ținută afară. În urma temperaturilor scăzute înregistrate în termometre, Piața Centrală din municipiul Târgu-Jiu este aproape goală. Mesele sunt acoperite, iar clienții lipsesc cu desăvârșire.

Chiar dacă au la dispoziție o hală special amenajată în care pot să-și comercializeze produsele și să le păstreze la o temperatură constantă, piețarii refuză să se mute de la mesele amplasate în frig. În aceste condiții marfa este degerată, iar clienții sunt tot mai puțini ca număr. Cu toate acestea mai sunt persoane care aleg să-și facă cumpărăturile de la mesele amplasate în Piața Centrală.

Întrebați de ce nu se mută în hala cea nouă, piețarii au refuzat să vorbească.

Articole recente