Propuneri de arestare cu surprize

- Advertisement -

Suspans pentru omul de afaceri Dan Floarea şi dirigintele de şantier Emil Isar, trimişi în judecată în dosarul Pavel! Procurorii au cerut astăzi arestarea preventivă a celor doi, magistraţii Tribunalului Gorj urmand sa se pronunte mâine dimineaţă. Atat inculpatii cat si aparatorii lor au aflat despre solicitarea parchetului de la stirile TV Sud.

Doar Nicolae Isar, diringintele de şantier, acuzat că a întocmit situaţii de lucrări care nu reflectă realitatea pentru campusul şcolar din Peştişani, s-a prezentat astăzi în faţa judecătorilor de la Tribunalul Gorj. Acesta a declarat că nu ştie de ce se cere arestarea sa.

Avocata lui Dan Floarea a precizat că acesta se află la spital şi nu ştie că s-a propus arestarea preventivă în cazul său. Cei doi inculpaţi sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Mai mult decât atât, Nicolae Isar mai este acuzat şi de fals intelectual, iar Dan Floarea şi de uz de fals. Aceştia sunt suspectaţi că, prin faptele lor, ar fi dus la plata unor sume considerabile de bani pentru lucrări neexecutate la campusul şcolar. Procurorii consideră că este important să fie judecaţi în stare de arest preventiv.

Atât Nicolae Isar, cât şi Dan Floarea sunt trimişi în judecată, alături de alţi patru inculpaţi, pentru că ar fi derulat afaceri ilegale cu primăria Peştişani. Primul termen de fond a fost stabilit pe 22 ianuarie 2013.

Articole recente