În 2016, unii dintre cei mai cunoscuți muzicieni ai lumii vin în România. Pentru prima oară, celebrul chitarist Brian M și legendara trupă Queen cu Adam Lambert vor urca pe scena românească. Potrivit Agerpres, tot în 2016 revin Andre Rieu, Lara Fabian, Richard Clayderman și Nana Mouskouri.
Nana Mouskouri este aşteptată la Bucureşti, pe 5 martie, la Sala Palatului. Pe 9 martie, celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru a marca Ziua Internațională a Femeii. Invitat special va fi Gheorghe Zamfir.
Brian May, chitaristul legendarei trupe Queen, compozitor, producător și unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni ai lumii, va ajunge pentru prima dată în România pe 14 martie, tot la Sala Palatului, alături de Kerry Ellis. Lara Fabian revine în România pe 22 aprilie, iar pe 11 iunie va urca pe scenă celebrul violonist Andre Rieu, care va fi însoțit la București de Orchestra Johann Strauss. Apoi, pe 21 iunie, în Piața Constituției, va cânta live, pentru prima oară, legendara trupă Queen cu Adam Lambert. (L.F./ sursă foto: Jeff Elbel)


