Fost șef în Poliție, sub control

- Advertisement -

Hotărâre definitivă pentru fostul șef al Poliției Urdari! Nicu Pasăre a contestat decizia prin care a fost pus sub control judiciar. Astăzi, a doua instanță i-a respins acțiunea pe motiv că este nefondată. În aceste condiții, bărbatul pus la dispoziția superiorilor nu are voie să plece din România și nici să se apropie de martorii din dosar. Bărbatul a fost trimis în judecată de procurori, după ce o localnică l-a reclamat că i-ar fi cerut favoruri sexuale pentru a o scăpa de acuzațiile dintr-un dosar penal.

Fostul șef al Poliției Urdari va rămâne sub control judiciar în timpul procesului de la Judecătoria Târgu-Jiu. Acesta a contestat hotărârea, însă astăzi a primit același verdict.

Omul legii a fost trimis în judecată pentru favorizarea făptuitorului, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și fals intelectual. Acesta a ajuns în atenția anchetatorilor luna trecută, când o localnică a reclamat că polițistul i-ar fi făcut o propunere indecentă pentru a o scăpa de acuzațiile dintr-un dosar penal. Acum este obligat să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta. Astăzi, de exemplu, a fost de serviciu la intrarea în sediul IPJ Gorj. Omul legii a petrecut și 24 de ore în arest după acuzații.

Surse susțin că, dintr-o înregistrare audio din sediul instituției pe care a condus-o, a reieșit doar că omul legii ar fi făcut de fapt o glumă.

Articole recente