Elevii doljeni care și-au reprezentant cu succes în diferite competiții județul vor fi premiați în această săptămână în cadrul Galei Sportului Doljean. Este vorba despre un eveniment care se organizează anual de două decenii.Cu această ocazie 32 de elevi sportivi și 17 profesori antrenori vor fi recompensați.
Inspectoratul Școlar Județean Dolj nu și-a uitat nici în acest an cei mai buni sportivi.
Numărul elevilor care vor fi premiați în cadul Galei aniversare a sportului doljean a crescut față de ediția precedentă.
Ediția a 20-a a Galei Sportului Școlar Doljean se va desfășura miercuri, la Centrul Multifuncțional din Bănie. Organizatorii, Inspectoratul Școlar Județean, au anunțat că vor fi premiați 32 de elevi sportivi și 17 profesori antrenori. Fondurile vin de la Consiliul Județean, care a dat 50.000 de lei, iar premiile vor fi suplimentate cu ajutorul sponsorilor.


