- Advertisement -
Doi turiști au fost blocați aseară în nămeți, pe Transalpina, după ce au ignorat semnul care avertizează că circulația este interzisă în zonă. Când au văzut că nu mai pot înainta cu autoturismul, aceștia au sunat la 112, zeci de jandarmi pornind în căutarea lor. Situația a fost rezolvată după câteva ore. Nu se ştie deocamdată cum au ajuns acolo şi de ce nu au ţinut cont de avertisment, urmând ca șoferul să fie sancționat. Reprezentanții Centrului INFOTRAFIC din cadrul Poliției Române anunță că, în perioada 2 noiembrie 2015 – 31 martie 2016, șoseaua Transalpina este închisă.


