Femeie reținută după ce a folosit metoda „Şmen”

- Advertisement -

O femeie de 41 de ani, din județul Dolj, a fost reținută de polițiştii de investigaţii criminale din Alba Iulia, pentru comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune, prin metoda „şmen”. Suspecta din localitatea Negoi este acuzată că, în perioada septembrie 2014 – aprilie 2015, cu ajutorul unui bărbat de 34 de ani, din municipiul Timișoara, s-ar fi amplasat în apropierea unor case de schimb valutar din Alba Iulia și ar fi abordat trei persoane din judeţul Alba, oferindu-le schimburi mai avantajoase decât cele afişate.

„În aceste împrejurări, profitând de neatenţia acestora, femeia, împreună cu complicele său, ar fi reușit să-i înşele cu sume cuprinse între 450 şi 2.000 de lei. În cursul zilei de astăzi, femeia va fi prezentată magistraţilor, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun, cercetările fiind continuate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale”, anunță reprezentanții IGPR.

„Modul de operare intitulat „şmen” este aplicat de suspecţi în momentul când, la un schimb valutar ilegal, cer banii pentru a-i renumăra, dar de fapt acela este momentul în care sustrag sau înlocuiesc suma valabilă cu o suma derizorie și imediat, sub pretextul că în zonă și-au făcut apariția polițiștii, infractorii dispar rapid, iar victima descoperă ulterior că a fost înșelată şi a primit mai puţini bani”, avertizează polițiştii. (L.F.)

Bani-foto-Otilia-Muresan

Articole recente