Reprezentanții Serviciul de Probațiune Gorj solicită revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei în cazul fostului ofiţer de la Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă, Oprea Cațaron. Instanța a fost sesizată întrucât acesta nu ar fi respectat obligaţiile stabilite prin hotărârea de condamnare la închisoare cu suspendare. La ultimul termen s-a dispus amânarea judecării cauzei la data de 16 decembrie, ”la cererea apărătorului ales al intimatului pentru pregătirea apărării”.
Acesta a fost trimis în judecată în 2010, după ce procurorii anticorupție au stabilit că ar fi obligat mai mulţi poliţişti din judeţ să-i dea mită pentru a trece cu vederea fapte în care ar fi fost implicaţi. „Inculpatul Caţaron Oprea a pretins de la un agent de poliţie, cu titlu de mită, suma de 2.000 euro pentru a nu sesiza Direcţia Generală Anticorupţie cu privire la unele fapte de natură penale despre care avea cunoştinţă. De asemenea, inculpatul a mai primit de la alt agent de poliţie suma de 600 lei şi bunuri în valoare de 2.700 lei pentru a-i asigura protecţia şi pentru a nu fi sancţionat disciplinar. În acelaşi scop, a mai pretins de la doi agenţi, cu titlu de împrumut, sumele de 300 euro şi 20.000 – 25.000 lei, refuzând ulterior restituirea banilor. În plus, Caţaron Oprea, în calitatea sa de ofiţer de informaţii, a primit cu titlu de împrumut de la alţi trei agenţi de poliţie, sumele totale de 3.150 lei, 1.000 euro şi produse alimentare în valoare de 440 lei pentru a-i proteja şi pentru a interveni pe lângă ofiţeri din conducerea I.P.J. Gorj în scopul sprijinirii acestora în activitatea profesională şi al transferării de la o unitate de Poliţie la alta, în cadrul aceluiaşi inspectorat”, precizau reprezentanții DNA. În 2013, instanța supremă a stabilit verdictul, fiind menținută sentința de la Curtea de Apel Craiova. Fostul ofiţer a primit trei ani de închisoare cu suspendare și o perioadă de șase ani de încercare. În tot acest timp, Caţaron a fost obligat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Gorj pentru a declara veniturile, locul de muncă, deplasările în străinătate sau schimbarea domiciliului. Una dintre măsuri ar fi fost încălcată și din acest mootiv a fost sesizată instanța.
Cațaron, șef de birou
În perioada 2002 – 2009, Cațaron a fost ofiţer în cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă , fostul Doi ş-un sfert, după vechea denumire. La un moment dat a fost chiar şef de birou, având ca sarcină combaterea abuzurilor şi ilegalităţilor polițiștilor din cadrul IPJ Gorj. Detalii în Jurnal! (L.F.)


