Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis o informare care vizează intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei. Aceasta este valabilă în întreaga țară, de astăzi, la ora 16.00, până mâine seară, la ora 22.00.
”Vântul va prezenta intensificări la munte, iar pe creste va sufla tare, cu rafale de peste 80 km/h. Pe parcursul zilei de marţi, 1 decembrie, vor fi intensificări ale vântului şi în restul ţării, cu viteze de peste 50 km/h. În zona montană vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar la altitudini mai mari de 1500 de metri temporar va ninge, iar local vântul va viscoli ninsoarea. În Maramureş, zona Munţilor Apuseni, precum şi în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp”, anunță ANM. (L.F.)


