Targul european al castelelor

- Advertisement -

S-a deschis “Târgul European al Castelelor”. Acesta este un eveniment unic în România şi chiar dacă se află la prima ediţie, deja se bucură de prezenţă internaţională. Cei care vor trece pragul Castelului Corvinilor în weekend-ul acesta, vor avea ocazia să întâlnească reprezentanţi ai unor castele, palate, cetăţi sau muzee, mai mult sau mai puţin cunoscute, din şase ţări din Europa.

Municipiul Hunedoara reuşeşte cu paşi siguri să se transforme într-o destinaţie pe placul cat mai multor turisti. Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, aflându-se printre primele castele de poveste din Europa.

La eveniment au participat personalitati locale, dar si internationale.

Sincron: Slacio CSADIR, primarul oraşului Veles din Macedonia

În cadrul acestui târg, expozanţii au ocazia să prezinte publicului oferta lor turistică, precum şi principalele elemente de atracţie turistică sau istorică ale obiectivelor pe care le reprezintă.

Castelul Corvinilor ii asteaptă pe toti cei atrasi de frumusetea unor astfel de locuri, încărcate de istorie. Si, de ce nu?, sa revina aici si cu alta ocazie.

Articole recente