Mitropolitul Olteniei, Inalt Presfintitul Parinte Irineu a primit astazi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universitatii Constantin Brancusi. La eveniment au luat parte atat premierul Romaniei, Victor Ponta, cat si Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu.
În această zi, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Ierarh Nicolae, Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi” a decernat Înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa Înalt Preasfinţitului Părinte, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei.
Mitropolitul Olteniei a primit cu bucurie titlul acordat de UCB.
Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu a participat de asemenea, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, la sarbatorirea a o suta de ani de la sfintirea Bisericii „Sfântul Nicolae” din comuna Celei.


