Slăbiciunea pentru manele i-a adus o condamnare la închisoare

- Advertisement -

Ionuț Robert Monea, tânărul de 21 de ani, din Rovinari, judecat pentru de tentativă de omor, după ce și-a lovit prietenul de pahar cu o bâtă, a aflat sentința, în urmă cu puțin timp. Acesta a recunoscut că nu a mai rezistat și și-a ieșit din minți după ce victima a schimbat maneaua sa favorită. Tribunalul Gorj a anunțat verdictul.

monea_96763600”Revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 8 luni de închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală a Judecătoriei Târgu-Jiu, urmând ca aceasta să fie executată alături de pedeapsa de 6 ani şi 4 luni, în total rezultând o pedeapsă de 7 ani închisoare. (…) Menţine starea de arest preventiv a inculpatului. Disjunge acţiunea civilă a cauzei şi stabileşte termen la 17 noiembrie 2015. Dispune confiscarea de la inculpat a unei bâte de baseball folosită în acţiunea violentă asupra persoanei vătămate. Cu apel”, a stabilit instanța. Scandalul a avut loc la începutul lunii iulie, în comuna Negomir. Cei doi tineri au început să se certe într-un bar din localitate, după ce s-au așezat la aceeași masă. În momentul în care s-au oprit manelele, tânărul din Rovinari a devenit recalcitrant, iar când amicul său a ieșit afară l-a urmărit și l-a lovit cu tacul în cap. În urma cercetărilor, procurorii au decis să-l trimită în judecată pentru tentativă de omor. Agresorul se întorsese recent din străinătate și se pregătea să plece din nou la muncă peste hotare. Victima a fost transportată, după lovitură, la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova. Legiștii au stabilit că leziunile i-au pus în primejdie viața și necesită pentru vindecare până la 100 de zile de îngrijiri medicale. (L.F.)

Articole recente