Întâlnirea dintre parlamentari și managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, având ca temă viitorul energiei pe bază de cărbune, a durat astăzi aproximativ două ore, iar la sfârșit, deputații și senatorii nu au dorit să facă nicio declarație, spunând că sunt de acord cu tot ce va afirma șeful companiei. Ciurel spune că aceştia au fost de acord cu mixtul energetic.
15 parlamentari din Oltenia s-au prezentat la întrevederea cu Laurențiu Ciurel de astăzi. La terminarea ședinței, niciunul dintre ei nu a dorit să facă nicio declarație, pentru că au căzut de acord ca doar managerul CEO să vorbescă. Tudor Barbu a dat asigurări ca va fi de acord cu tot ce va spune Ciurel. Managerul CEO a spus care sunt concluziile după această întrevedere.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a dat asigurări că, toți parlamentarii de Dolj, vor susține CEO.
Managerul CEO a mai precizat că, este pentru prima dată când discuțiile au curs într-un singur sens, adică spre salvarea companiei energetice.


