Caz șocant în Gorj! Un bărbat din Godinești este acuzat că și-a violat ambele fiice în vârstă de 11, respectiv 12 ani. Coșmarul ar fi început pentru una dintre copile de pe vremea când avea doar șapte ani și locuia cu părinții într-un apartament din Anglia. În momentul în care fetițele ar fi venit la bunici, și cealaltă minoră ar fi fost constrânsă să întrețină relații sexuale, în aceeași cameră în care se afla și sora sa. Oribilele fapte s-ar fi continuat pe marginea unui pârâu și chiar în curtea locuinței. TV SUD a intrat în posesia rechizitoriului în care se află detalii halucinante.
Bărbatul de 41 de ani, născut în orașul Filiași, a fost reclamat la Poliție de soția sa. În luna aprilie, femeia a plecat la muncă în Italia, iar cele două fetițe de 11, respectiv 12 ani, au rămas cu bunicii și cu tatăl lor, în comuna Godinești. În acea noapte, tatăl ar fi întreținut relații sexuale cu ambele fiice. În luna iulie însă, când mama micuțelor a revenit în țară, a avut parte de o scenă cumplită între fiica sa și bărbat.
Atunci, minora i-a povestit mamei că atât ea, cât și sora ei ar fi fost abuzate sexual de tatăl lor. Pe 4 iulie, suspectul a fost reținut de polițiști, iar în arest ar fi încercat să-și convingă soția să influențeze declarațiile băiatului lor, audiat ca martor, așa încât să fie eliberat. Discuția a fost înregistrată de anchetatori.
Din arest, suspectul a trimis o scrisoare familie, care s-a încheiat cu cinci cuvinte: ”Vă rog să mă iertați”. Dosarul se află la Judecătoria Târgu-Jiu, care a dispus în această săptămână menținerea măsurii de arestare preventivă în acest caz.


