Condamnată de două ori

- Advertisement -

Show încheiat cu dublă condamnare la închisoare! Femeia care i-a cerut Elenei Udrea să-i facă un acoperiș deasupra capului a aflat două sentințe în aceeași zi și chiar la aceeași oră. Irina Mailat nu mai are dreptul să se apropie de fiica sa, după ce a amenințat că aruncă în aer modulul primit de la autorități. O altă acuzație este că ar fi susținut relația minorei de 13 ani cu un tânăr mult mai în vârstă decât ea. Ca să nu ajungă după gratii, femeia va trebui să muncească în folosul comunității.

Pe 13 august, Irina Mailat a amenințat că va incendia modulul primit de la autorități în care se afla și fiica sa, de supărare că nu i s-a construit o casă după inundații. Cele două au cerut eliberarea iubitului adolescentei, care a ajuns în arest pentru relația pe care a avut-o cu minora de 13 ani. Showul s-a încheiat cu două dosare penale întocmite pe numele femeii din Novaci. Judecătorii au stabilit și sentințele. Pentru violență în familie, aceasta a primit doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare, iar pentru complicitate la comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, instanța a stabilit pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare, tot cu suspendare. Inculpata nu are voie să se apropie de minoră, după cei trei ani de supraveghere.

Vestea bună pentru femeia de 44 de ani este că a fost eliberată. Aceasta va trebui să-i plătească fiicei sale și daune morale pentru clipele de panică prin care a trecut.

Articole recente