Le trebuie acte pentru votare

- Advertisement -

Aproximativ o mie de târgujieni nu au acte de identitate valabile, iar din această cauză, nu pot vota, la elegerile programate în luna iunie. Reprezentanţii Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor vor modifica programul de ativitate al instituţiei, pentru ca oamenii să îşi înnoiască documentele.

Mai sunt câteva săptămâni până la alegerile locale din 10 iunie, iar târgujienii nu se grăbesc să obţină acte de identitate noi. Conform şefului Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor din Târgu Jiu, Dan Laurenţiu, numeroşi oameni nu vor putea vota, luna viitoare. Asta dacă nu vin la sediul instituţiei, pentru a-şi actualiza documentele.

În baza de date a instituţiei figurează acum aproximativ 140.000 de persoane, cu tot cu cele 11 comune deservite. La fel ca în anii trecuţi, şi de această dată funcţionarii vor lucra la foc continuu, pentru ca oamenii să intre în legalitate. Dan Laurenţiu promite un program prelungit în săptămâna premergătoare alegerilor.

Ghişeele direcţiei erau aglomerate şi astăzi. Zeci de oameni stăteau la coadă, pentru a obţine o nouă carte de identitate.

O carte de identitate costă 7 lei, iar una provizorie, un leu. Acestor sume li se adaugă şi costul unui timbru, în valoare de 4 lei.

Articole recente