Unul din cei mai prestigioși violoniști va susține un concert de muzică clasică la Târgu Jiu! Este vorba despre Alexandru Tomescu, cel care va deschide evenimentul pregătit de autoritățile locale numit Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” Sens și Devenire. Recitalul va fi susținut pe vioara Stradivarius.
Instrumentul muzical la care va cânta Alexandru Tomescu este una dintre ultimele zece viori Stradivarius funcționale din lume, fiind evaluată la 1,2 milioane de euro. Concertul de muzică clasică va avea loc într-o sală pe Insulița Jiului, locația fiind schimbată ulterior în baza unor condiții pe care autoritățile trebuie să le îndeplinească.
Evenimentul va continua și săptămâna viitoare cu o conferință științifică, lansare de carte, proiecția filmului „Blestemul lui Brâncuși”, procesiune religioasă și un moment folcloric. Vor fi prezente personalități culturale de prim rang cu o bază de cercetare solidă în ceea ce privește viața și opera lui Constantin Brâncuși.
La evenimentul care va avea loc duminică, 25 octombrie, sunt așteptați peste 500 de oameni. Violonistul Alexandru Tomescu, cel care va susține concertul la Tg Jiu, a fost distins cu numeroase premii în competițiile internaționale de-a lungul carierei muzicale.


