Cele cinci percheziții efectuate ieri, în Gorj, Argeș și în municipiul București, la persoane suspectate că ar fi păcălit zeci de români prin metoda ”Accidentul”, s-au încheiat cu reținerea unui tânăr din Târgu-Jiu. Descinderi au fost făcute și în două celule din Penitenciarul Colibași. Suspectul care a ajuns în arest sub acuzația de înșelăciune va fi prezentat în fața magistraților de la Judecătoria Brașov, cu propunere de arestare preventivă. Acesta este suspectat că face parte dintr-un grup, printre care se află și deținuți. Prin metoda ”Accidentul” ar fi reușit să obțină peste 60.000 de lei, după ce se dădeau drept consuli sau avocați. Inițial anunțau că o rudă a păgubiților ar fi fost implicată într-un accident de circulație și are nevoie urgent de bani, pentru a scăpa de închisoare. Sumele erau trimise pe numele complicilor, prin mandate poștale sau prin transfer de bani.


