Supărările lui Rudici

- Advertisement -

Energia nu a reușit să-și revină din pasa proastră și pierdut în deplasarea de la Timișoara. Elevii lui Bozo Rudici nu au putut să țină pasul cu adversarii decât în prima repriză, atunci când au intrat la cabine la egalitate, scor 13 la 13. Tehnicianul gorjenilor spune că echipa a avut probleme psihice și din această cauză s-a pierdut meciul.“Știam că ne așteaptă un meci greu pentru că așa a fost întotdeauna aici. Am rezistat până în minutul 50 și ceva, apoi poate și din cauza oboselii am căzut însă psihic, nu fizic, și nici nu am respectat ce am vorbit. Îi felicit pe băieți, muncesc cu ei de două săptămâni și suntem pe drumul cel bun. Nu e surpriza campionatului pentru că și anul trecut tot echipa aceasta a fost, doar au mai venit doi jucători, dar Poli are niște jucători extraordinari, cum sunt Chikovani, Fenici și Grigoraș și joacă foarte bine în atac. După părerea mea cred că sunt trei dintre cei mai buni interi din țară în acest moment. Și când am fost la CSM am vrut să îl aduc pe Grigoraș. E o echipă bine așezată, joacă bine, mai disciplinată decât anul trecut. Asta a lipsit anul trecut și cred că asta este diferența.”, a spus Rudici.(I.Ț)

Articole recente