Înmormântat după 3 luni de la moarte

- Advertisement -

Înmormântare, după trei luni de așteptare, în județul Mehedinți! Tânărul care a murit în luna iunie, în Anglia, într-un accident cu bicicletă, a fost condus pe ultimul drum. Familia a reușit să aducă în satul natal trupul neînsufleţit al acestuia, după ce rudele au fost de acord cu prelevarea de organe. Promisiunea că va fi trimis acasă pe cheltuiala englezilor a fost îndeplinită abia acum, la insistențele scriitorului Viorel Mirea.

După trei luni de aşteptare, familia lui Alexandru Zianu Vasiliu a reuşit să aducă în țară trupul neînsufleţit al acestuia. Sâmbătă, tânărul de 24 de ani, care a murit pe 11 iulie într-un accident de circulaţie în Anglia, a fost condus pe ultimul drum, în satul său natal din Mehedinţi, Gvardeniţa. Străinii i-au prelevat organele cu acordul familiei. Scriitorul Viorel Mirea s-a ocupat în aceste luni să-l aducă în ţară. Acesta susține că demersurile au fost dificile. Cu ajutorul unei firme de avocatură din România, englezii au cedat. Firma de telefonie prin intermediul căreia mama lui Alexandru a fost contactată de un spital din Londra pentru a lua acceptul în vederea prelevării de organe şi-a dat acordul să plătească transportul, care costa aproximativ 3.500 de euro.

Tânărul în vârstă de 24 de ani avea domiciliul la bunici, în comuna gorjeană Berleşti și a plecat în urmă cu un an și jumătate în Anglia împreună cu alți prieteni, la muncă. Alexandru lucra fără forme legale şi locuia într-o rulotă, alături de alti români într-o suburbie a Londrei. În data de 11 iulie a căzut de pe bicicletă și s-a lovit la cap de un stâlp de iluminat. A murit câteva zile mai târziu, la spital.

Articole recente