Perchezițiile din Gorj și Dolj s-au încheiat cu rețineri la Târgu-Jiu. Doi bărbați au ajuns în arest, sub acuzația de complicitate la delapidare, în timp ce alte două persoane sunt cercetate în libertate. Printre suspecții care au scăpat de cătușe se numără și o gestionară de la sucursala energetică din Turceni, care ar fi recunoscut deja faptele. Anchetatorii susțin că prejudiciul creat la Complexul Energetic Oltenia depășește 600.000 de lei și a fost creat prin furtul unor mari cantități de țeavă.
După audieri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au reţinut, azi-noapte, doi bărbaţi, în vârstă de 27 și 47 de ani, ambii din oraşul Filiaşi, pentru complicitate la delapidare.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în perioada decembrie 2014 – aprilie 2015, în complicitate cu o femeie de 43 de ani, angajată ca gestionar în cadrul unei sucursale energetice din Turceni ar fi sustras în repetate rânduri ţeavă de alamă pentru condensatori.
Anchetatorii susțin că prejudiciul creat Complexului Energetic Oltenia este de aproximativ 600.000 de lei. Avocatul bărbatului de 47 de ani, care a fost reținut pentru 24 de ore, are însă o altă variantă. Suspectul a fost angajat ca șofer la Energomantaj.
După audierile de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, procurorii vor stabili dacă se impune prezentarea suspecților în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Surse susțin că bărbații din Filiași ar fi ajuns la audieri, după ce au fost indicați de gestionara care ar fi și recunoscut fapta.


