Oltchim cere CEO prelungirea contractului

- Advertisement -

Oltchim cere ajutor Complexului Energetic Oltenia! Secretarul de stat in Ministerul Economiei, Rodin Traicu, şi directorul Oltchim, Mihai Bălan, au fost astazi la Tg Jiu, unde au participat la o intalnire cu sefii Complexului Energetic Oltenia. Conducerea combinatului de la Valcea cere prelungirea contractului de intrajutorare, desi are datorii, iar sprijinul ar putea fi sistat. Contractul prevede furnizarea de energie catre Oltchim, urmand ca in schimb sa primeasca aceeasi cantitate de energie.

La intalnire s-a discutat despre posibilitatea prelungirii contractului cu intermediarul, CET Govora, prin intermediul caruia energia de la CEO ajunge la OLTCHIM.

Rodin Traicu, secretarul de stat in Ministerul Economiei, a declarat ca OLTCHIMUL isi va platii datoriile, abia dupa ce va face incasari.

Complexul Energtic Oltenia se numara printre societatile care pun umarul la repornirea OLTCHIM pana la venirea unui investitor serios.

Articole recente