- Advertisement -
Un localnic din Târgu-Cărbunești a sunat la 112 și a anunțat că un autoturism aflat pe marginea drumului a fost cuprins de flăcări. Pompierii au reușit să stingă focul, înainte să se extindă și la casele din apropiere. Ulterior, la fața locului a ajuns și proprietarul care a precizat că nu vrea să depună plângere pentru depistarea autorului. Mașina era abandonată de câțiva ani, pe marginea drumului. (L.F.)



