Începând de astăzi, de la ora 10.00, până mâine seară, la ora 18.00, toate județele din Oltenia vor fi sub avertizare „Cod Galben” de ploi însemnate cantitativ, ninsori, intensificări ale vântului, polei și răcire accentuată. „Va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă care vor depăşi local 25…30 l/mp, iar în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul Moldovei şi Dobrogea izolat 50 l/mp. În Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune strat de zăpadă, dar temporar vor fi şi precipitaţii mixte şi se va forma polei. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în zonele montane înalte din restul ţării, dar şi în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei. Vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, mai ales în regiunile sudice, iar în sudul Banatului, estul Munteniei şi Dobrogea, precum şi la munte, vor fi rafale de peste 70 km/h. Procesul de răcire se va accentua, vremea devenind deosebit de rece în toate regiunile, dar cu precădere în cele extracarpatice”, anunță ANM. (L.F.)

Avertizarea a intrat în vigoare: Ce anunță meteorologii până mâine seară
- Advertisement -


