Achitare în dosarul primarului Sorin Bucurescu și al omului de afaceri Mihail Rămescu. Cei doi au aflat astăzi sentința, după ce au fost judecați pentru infracţiuni de corupţie. Cauza a vizat o tranzacție imobiliară încheiată între SNLO și familia Rămescu, în urma căreia un imobil a fost cedat pentru o cauză de utilitate publică. În acel moment a existat suspiciunea că locuința a fost supraevaluată și s-a ajuns la un dosar penal. Magistrații au ajuns la concluzia că cei implicați nu sunt vinovați.
În total, patru persoane au fost trimise în judecată în dosarul care a vizat infracţiuni de corupţie. O funcționară în cadrul Biroului Urbanism, la Primăria Slivileşti, a fost condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare pentru eliberarea certificatului de atestare a edificării construcţiei în care a menţionat împrejurări necorespunzătoare adevărului și pentru instigare sub forma participaţiei improprii la fals intelectual. În schimb, primarul Sorin Bucurescu a fost achitat după ce a fost acuzat și de emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de desfiinţare.
Aceeași decizie de achitare a fost luată și în cazul omului de afaceri Mihail Rămescu și al soției sale. Instanța a respins acţiunea CEO. Sentința Judecătoriei Târgu-Jiu nu este definitivă.


