De ziua lor, gorjenii au cu ce să se mândrească! În timp ce unii împroșcă cu noroi imaginea României și a județului prin faptele lor făcute în țară sau peste hotare alții sunt preocupați să exceleze în ceea ce fac. Sportivii gorjeni sunt o categorie aparte care ne reprezintă cu mândrie în orice competiție. Alteții Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu sunt printre cei mai apreciați pentru performanțele lor iar Laura Popescu este una dintre cele mai valoroase sportive. Tânăra în vârstă de doar 19 ani a adus județului mai multe beneficii de imagine decât multe alte persoane care se perindă prin viața publică gorjeană. Laura a participat de două ori la campionatele europene de atletism, este vicecampioană națională la proba de semimaraton iar acum se pregătește pentru mondiale. Alergătoarea a fost desemnată de două ori sportivul anului în județ și le transmite gorjenilor de ziua lor că reprezintă cu mândrie România.
Deși știe că la fel ca dragostea și performanța trece prin stomac, Laura Popescu spune că nu i-a părut rău niciodată de faptul că a reprezentat Gorjul și România pe indemnizații de câteva sute de lei. Asta în timp ce alți sportivi străini o duceau mult mai bine cu banii. Laura se consideră un om muncitor și crede că laudele pe care le primește astăzi din partea tuturor se datorează doar perseverenței sale.
Cum performanța nu se obține decât urmând sfaturile celor pricepuți într-un anumit domeniu, și Laura Popescu este ghidată în cariera ei sportivă de un mare antrenor. Ion Bură este cel care a dus Gorjul pe cele mai înalte culmi ale succesului național și internațional cu ajutorul sportivilor pregătiți de el. Pentru asta el merită toată considerația gorjenilor.
Ion Bură nu crede că faptele reprobabile ale unor români ar trebui se ne caracterizeze pe noi toți asta cu toate că mulți dintre străini nu sunt de aceeași părere.
Asemenea lui Ion Bură și Laura Popescu sunt și alți gorjeni care fac cinste României deși nu apar zi de zi la televizor. Pentru munca lor, ei merită lăudați de toată luimea.


