Pandurii dau piept în această seară, de la ora 21, cu Viitorul Constanța. Elevii lui Edi Iordănescu vor să continue seria de meciuri fără înfrângere și să pună mâna pe cele 3 puncte puse în joc. În cazul unui succes, Pandurii îi vor egala în clasament pe elevii lui Gică Hagi.
Iordănescu nu are probleme de lot înaintea meciul cu Viitorul. Fotbaliștii gorjeni sunt apți din punct de vedere medical pentru această partidă și spun că vor să obțină victoria. Mingote i-a avertizat, la mijlocul acestei săptămâni, pe colegii săi să nu trateze meciul cu superficialitate, pentru că formația oaspete și-a dovedit calitățile în acest sezon, dovadă că se află pe locul doi în clasament. În cazul unei victorii, Pandurii îi vor egala în clasament pe cei de la Viitorul și vor termina turul în primele trei formații. Partida dintre Pandurii și Viitorul Constanța se joacă în această seară, de la ora 21.00, pe stadionul din Severin.


