Premierul Victor Ponta a deschis anul academic de la Universitatea Constantin Brâncuși Târgu Jiu! Festivitatea a avut loc la Complexul din Debarcader al unității de învățământ superior. Alături de prim ministru au fost autoritățile locale și județene, deputați, profesori universitari și directori ai instituțiilor publice.
Premierul a vorbit despre investiția din Debarcader, declarându-se surprins de investiția făcută din forduri europene. El le-a transmis însă reprezentanților instituției de învățământ superior să facă demersuri pentru construirea unei aule pe care universitatea nu o are în momentul de față.
După discursul susținut în cadrul festivității, președintele Senatului Universității Constantin Brâncuși, Adrian Gorun i-a înmânat premierului Victor Ponta două proiecte de legi educaționale propuse de instituția de învățământ superior.
Rectorul universității, Luminița Popescu, le-a transmis mesaje studenților și profesorilor universitari dar a vorbit și despre proiectele realizate la nivelul unității de învățământ superior.
Prezent la festivitatea de deschidere a anului universitar a fost și Nicolae Mischie, cel care a avut o contribuție în inființarea acestei instituții. El a stat alături de cadrele universitare, fără să ia cuvântul în cadrul festivității sau să îi fie amintit numele.
Alături de premier s-au aflat mai mulți reprezentanți ai autorităților locale și județene și deputați. În calitate de invitat a fost prezent și șeful Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, Gheorghe Parepa.


