Un nou After School

- Advertisement -

Autoritățile locale au inaugurat astăzi un Centru de tip After School. Centrul se adresează copiilor care fac parte din familii cu posibilități materiale reduse. Elevii vor beneficia, pe lângă masă și activități educative, de rechizite și îmbrăcăminte.

Capacitatea centrului este de 24 de locuri, cu posibilitate de extindere și se adresează copiilor din cadrul unității de învățământ din clasele a II a și a IV a, care fac parte din familii nevoiașe.

Investiția a fost realizată de către Primăria Tg Jiu, mobilierul fiind asigurat de oameni de afaceri din Insulele Feroe.

Programul de funcționare va fi între orele 12.00 – 15.00, de luni până vineri. Copiii beneficiază de masă, rechizite, îmbrărăminte, activități educative și sprijin familial. Inițiatorii proiectului „Vreau, pot, știu” care au făcut posibilă înființarea centrului de zi, sunt reprezentanții Uniunii Romilor Creștini din România sprijiniți de autorități și Inspectoratul Școlar.

Articole recente